Comunicat de presă
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Anca OPRE, a dispus aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 20.000 lei Biroului Notarului Public P.O.O, pentru încălcarea obligaţiilor acestuia de aplicare a măsurilor de securitate şi de păstrare a confidenţialităţii prelucrărilor de date cu caracter personal. Această faptă constituie contravenţia de „neîndeplinire a obligaţiilor privind confidenţialitatea şi aplicarea măsurilor de securitate”, prevăzută de art. 33 din Legea nr. 677/2001.
În investigaţia realizată s-a constatat că operatorul nu a adoptat suficiente măsuri de securitate şi confidenţialitate pentru a asigura protecţia datelor personale ale clienţilor, angajaţilor şi colaboratorilor săi (inclusiv categorii de date cu caracter special) împotriva dezvăluirii şi a accesului neautorizat, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală, ceea ce a condus la dezvăluirea pe Internet a datelor cu caracter personal ale acestora, cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 677/2001
Precizăm că orice operator este obligat să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală.
În considerarea riscurilor asupra vieţii private a unui număr semnificativ de persoane, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a dispus, de asemenea, ca operatorul sancţionat să întocmească o politică de securitate privind cerinţele minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal şi să instruiască personalul propriu în legătură cu măsurile de securitate adoptate.
Biroul juridic şi comunicare
19 septembrie 2013