Home » Comunicat_CJUE_oct_2020
 Română | English | Francais

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat poziția ANSPDCP

 

În litigiul aflat pe rolul instanțelor românești, având ca părți Orange România SA și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat poziția ANSPDCP în privința nelegalității stocării de către Orange Romania SA a copiilor actelor de identitate ale clienților săi, fără consimțământul expres al acestora, cu ocazia încheierii de contracte privind furnizarea de servicii de telecomunicații.

Astfel, Curtea a arătat că ”Un contract privind furnizarea de servicii de telecomunicații care conține o clauză potrivit căreia persoana vizată a fost informată și și-a dat consimțământul pentru colectarea și pentru stocarea unei copii a actului său de identitate, în scop de identificare, nu este de natură să demonstreze că această persoană și-a dat în mod valabil consimțământul pentru această colectare și pentru această stocare:

  • atunci când căsuța care se referă la această clauză a fost bifată de operatorul de date anterior semnării acestui contract sau
  • atunci când clauzele contractului menționat sunt de natură să inducă persoana vizată în eroare cu privire la posibilitatea de a încheia contractul în discuție în pofida refuzului de a-și da consimțământul pentru prelucrarea datelor sale sau
  • atunci când libera alegere de a se opune acestei colectări și acestei stocări este afectată în mod nejustificat de acest operator prin cerința ca, pentru a refuza să își dea consimțământul, persoana vizată să completeze un formular suplimentar în care să fie menționat acest refuz.

Cu privire la litigiul sus menționat, arătăm că Autoritatea Națională de Supraveghere, în exercitarea atribuțiilor sale de investigare, a sancționat operatorul Orange Romania SA, pe data de 28.03.2018 cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Sancțiunea a fost aplicată operatorului Orange Romania SA pentru fapta prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu încălcarea art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 8 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 2 și 6 din Decizia Președintelui ANSPDCP nr. 132/2011.

Astfel, Orange Romania SA, prin colectarea și stocarea copiilor de pe actele de identitate, solicitate prin contractele de servicii de comunicații electronice, a prelucrat în mod excesiv date cu caracter personal ce intră sub incidența art. 8 din Legea nr. 677/2001, fără a avea consimțământul expres al persoanelor vizate, prevederi legale exprese sau avizul ANSPDCP.

Prin urmare, s-a aplicat operatorului sancțiunea amenzii și s-a dispus ca în cel mai scurt timp posibil să ia măsuri pentru ștergerea/distrugerea copiilor actelor de identitate ale persoanelor fizice cu care a încheiat contracte de furnizare de servicii de comunicații electronice, colectate și stocate fără a avea consimțământul expres al persoanelor vizate, fără ca prelucrarea să fie prevăzută de o dispoziție legală sau fără avizul ANSPDCP conform art. 2 din Decizia nr. 132/2011.

Ulterior, Procesul-verbal prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii a fost contestat în instanță de către Orange Romania SA, ocazie cu care Orange Romania SA a înaintat Tribunalului București o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

Tribunalul București a admis cererea formulată de Orange Romania SA privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea art. 2 lit. (h) din  Directiva nr. 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, dispunând suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea CJUE asupra sesizării.

Litigiul a format obiectul Cauzei C-61/19, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cadrul căreia cererea a fost adresată de Tribunalul București.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunțat pe data de 11.11.2020 asupra întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul București, confirmând poziția ANSPDCP.

În sensul celor de mai sus, CJUE a emis un comunicat de presă ce poate fi accesibil la la următorul link: https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2020-11/cp200137ro.pdf.

 

Direcția Juridică și Comunicare

A.N.S.P.D.C.P.

Edit this Page