04.04.2023
Sancțiuni pentru încălcarea RGPD
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna martie a anului curent o investigație la operatorul Tensa Art Design SRL și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Regulamentul General privind Protecția Datelor (RGPD).
Ca atare, societatea Tensa Art Design SRL a fost sancționată cu două amenzi în cuantum total de 14.755,5 lei, echivalentul a 3.000 EURO.
Sancțiunile au fost aplicate ca urmare a unor plângeri prin care se reclama faptul că petenții au primit mesaje comerciale pe numărul de telefon, respectiv pe adresa de e-mail, deși aceștia își exprimaseră opțiunea de a nu mai fi contactați prin aceste modalități.
În cursul desfășurării investigației Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că operatorul Tensa Art Design SRL nu a luat în considerare opoziția petenților cu privire la primirea mesajelor comerciale prin e-mail sau sms și a prelucrat datele cu caracter personal ale acestora în scop de marketing direct, încălcând astfel prevederile art. 21 alin. (3) din RGPD.
În acest context, reamintim că la Capitolul III din Regulamentul (UE) 2016/679 sunt reglementate drepturile persoanei vizate: dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergere („dreptul de a fi uitat”), dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere.
Astfel, la art. 21 alin. (3) se prevede că „În cazul în care persoana vizată se opune prelucrării în scopul marketingului direct, datele cu caracter personal nu mai sunt prelucrate în acest scop.”
Totodată, operatorului i s-a aplicat și măsura corectivă de a adopta proceduri interne adecvate și eficiente de protecție a datelor cu caracter personal privind modul de soluționare a cererilor depuse de persoanele vizate în temeiul RGPD (art. 12-22), de a respecta în toate cazurile dispozițiile aplicabile privind analizarea și soluționarea fără întârziere a acestor cereri, astfel încât operatorul să se asigure că dă curs efectiv cererilor prin care se exercită drepturile persoanelor vizate prevăzute de Regulamentul (UE) 679/2016, precum și de a instrui regulat personalul operatorului în acest sens.
Direcția juridică și comunicare
A.N.S.P.D.C.P.