Home » Comunicat_Presa_09_09_2025
 Română | English | Francais

09.09.2025

Amendă pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna august 2025, o investigație la operatorul Unita Turism Holding S.A.  și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 679/2016.

Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 25.368 de Lei, echivalentul sumei de 5000 Euro.

Investigația a fost demarată ca urmare a transmiterii de către operatorul Unita Turism Holding S.A. a unei notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal, potrivit dispozițiilor art. 33 din Regulamentul (UE) 679/2016.

Astfel, operatorul a notificat faptul că, în urma unui atac informatic, au fost divulgate și extrase în mod neautorizat date cu caracter personal aparținând unor actuali și foști angajați, respectiv: nume si prenume, funcția, localitatea de domiciliu, cod numeric personal, documente medicale și financiar-bancare.

Totodată, în cursul investigației, a rezultat că operatorul nu avea implementate la momentul atacului informatic, măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prezentat de prelucrare, generat în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod, incluzând capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistența continue ale sistemelor și serviciilor de prelucrare.

Această situație a condus la accesul nelegal la date cu caracter personal aparținând mai multor persoane vizate, fiind încălcate prevederile art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 679/2016.

Operatorul a achitat amenda contravențională aplicată.

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P