04.04.2025
Sancțiune pentru încălcarea RGPD
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna februarie 2025, o investigație la operatorul MEDCENTER SRL și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (2) din același articol și art. 34 din Regulamentul (UE) 2016/679.
Operatorul a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 149.319 lei, echivalentul a 30.000 EURO și un avertisment.
Investigația a fost demarată ca urmare a unei notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal, conform dispozițiilor art. 33 din Regulamentul (UE) 2016/679.
În cadrul investigației efectuate, s-a constatat faptul că persoane neautorizate au accesat în mod ilegal datele cu caracter personal ale clienților operatorului, respectiv: numele, prenumele, codul numeric personal, date privind asigurarea medicală, numărul de telefon, adresa de e-mail, numele de utilizator, parola, rezultatele investigațiilor, rezultatele analizelor de laborator și anatomie patologică, programările, deconturile.
Ca urmare, s-a constatat faptul că MEDCENTER SRL nu a pus în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate, incluzând pseudonimizarea și criptarea datelor personale, capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistența continue ale sistemelor și serviciilor de prelucrare.
De asemenea, s-a constatat că operatorul nu a realizat testarea, evaluarea și aprecierea periodică a eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru garantarea securității prelucrării.
Această situație a condus la accesul neautorizat al unor terți la datele personale, fiind încălcate dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. a), b) și d) și art. 32 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679, pentru care operatorul a fost sancționat cu amendă.
De asemenea, în cursul investigației, s-a constatat că operatorul nu a informat persoanele vizate afectate cu privire la încălcarea securității datelor cu caracter personal, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 34 din Regulamentul (UE) 2016/679. Pentru această faptă, operatorul a fost sancționat cu avertisment.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2016/679, operatorului i s-au aplicat și următoarele măsuri corective:
- implementarea unui sistem de jurnalizare a tuturor accesărilor valide/erorilor privind încercările nereușite de acces asupra serverelor din infrastructura IT a operatorului, cu reținerea acestora pe o durată astfel încât să se poată stabili într-un mod cât mai obiectiv existența unei situații de sustragere neautorizată de date în cazul unor atacuri informatice, inclusiv cu efectuarea de back-up asupra fișierelor de jurnalizare (log-uri);
- informarea persoanele vizate afectate de incident, conform art. 34 din Regulamentul (UE) 2016/679, prin orice modalitate (de ex. adresă de corespondență, e-mail, sms, comunicat pe site, etc.), astfel încât informarea să includă o descriere într-un limbaj clar şi simplu al caracterului încălcării securităţii datelor cu caracter personal sau să efectueze o informare publică sau orice altă măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.
Direcția juridică și comunicare
A.N.S.P.D.C.P.
