Home » Comunicat_Presa_10_04_2025
 Română | English | Francais

10.04.2024

O nouă sancțiune pentru nerespectarea GDPR

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna martie 2025, o investigație la operatorul Tensa Art Design S.A., deținător al site-ului www.lensa.ro, și a constatat încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și art. 12 alin. (1)-(4), prin raportare la art. 15 și 17 din același act normativ.

Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional astfel:

  • amendă în cuantum de 49.774 lei, echivalentul a 10.000 EURO pentru încălcarea art. 6 alin. (1) lit. a) din GDPR;
  • amendă în cuantum de 24.887 lei, echivalentul a 5.000 EURO pentru încălcarea art. 12 alin. (1) -(4), prin raportare la art. 15 și 17 din GDPR.

Investigația a fost demarată ca urmare a faptului că un petent a sesizat Autoritatea națională de supraveghere referitor la faptul că operatorul Tensa Art Design S.A., deținător al site-ului www.lensa.ro, a prelucrat numărul său de telefon, în scop de marketing direct, fără consimțământul său, comunicându-i mesaje comerciale de tip SMS prin intermediul cărora petentul a fost informat cu privire la ofertele societății.

În cadrul investigației, s-a constatat că operatorul S.C. Tensa Art Design S.A nu a făcut dovada existenței consimțământului petentului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestuia în scop de marketing direct, încălcându-se astfel prevederile art. 6 ali. (1) lit. a) din GDPR.

De asemenea, s-a constatat că operatorul nu a gestionat în mod corespunzător cererile prin care petentul și-a exercitat drepturile de acces și ștergere prevăzute de GDPR, răspunsul primit nefiind în concordanță cu prevederile art. 12 alin. (1)-(4) din Regulamentul (UE) 2016/679, prin raportare la art. 15 și 17 din același act normativ.

Totodată, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. c) și d) din GDPR, s-au dispus operatorului Tensa Art Design S.A. și următoarele măsuri corective:

  • să se asigure conformitatea cu GDPR a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, prin adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare, inclusiv sub aspectul instruirii corespunzătoare a personalului desemnat în acest scop, astfel încât prelucrarea datelor personale în scop de marketing direct prin transmiterea de comunicări comerciale prin servicii de comunicații electronice destinate publicului (cum ar fi telefon, sms, e-mail) să se efectueze numai în baza consimțământului expres valabil al persoanelor vizate, obținut în acest scop;
  • să transmită un răspuns scris la cererile petentului în conformitate cu dispozițiile art. 15 și 17 din GDPR;
  • să se asigure conformitatea cu GDPR a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, prin adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare, inclusiv sub aspectul instruirii corespunzătoare a personalului desemnat în acest scop, astfel încât operatorul să fie capabil să primească, să analizeze, să soluționeze în mod corect și să răspundă la toate cererile prin care persoanele vizate își exercită drepturile, în cadrul termenelor și potrivit condițiilor prevăzute de art. 12-23 din GDPR.

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.